Bubuitul cuantic

Unul din motivele pentru care suntem înconjurați de atâtea absurdităţi prezentate de reprezentanții de seama ai științei seculare este faptul că discipolii materialismului științific nu fac diferența între realitatea matematica și cea fizica.

Un exemplu simplu și bun pentru vizualiza acest lucru este integrala de drum a lui Feynman, care a fost creata pentru a reproduce observațiile bizare ale experimentului celor doua fante. Soluția găsita de Feynman la problema a fost să afirme că atunci când se trage cu particule prin fantele unui ecran, ele o iau pe toate drumurile posibile între sursa și ținta și astfel, el și-a exersat formalismul matematic creând o ecuație care reproduce realitatea observata.

Majoritatea fizicienilor cuantici de astăzi accepta formalismul matematic al lui Feynman care se bazează puternic pe postulate aberante ca fiind reprezentații ale realității fizice, și sunt încrezători că în cadrul experimentului celor doua fante, particulele chiar se comporta ca atare. Cu toate acestea, trebuie să fie clar ca integrala de drum a lui Feynman demonstrează doar că, odată ce permiți particulelor în mișcare să ajungă din toate direcțiile și să între prin fante și calculezi amplitudinea probabilității de distribuție, atunci urma ciocnirii lor de ecran va semăna cu siguranța ca un tipar de unda – nimic mai mult sau mai puțin ; nu demonstrează faptul că particulele să comporta intr-adevăr în acest fel.

Deși este un instrument puternic pentru a modela comportamentul lumii fizice, matematica nu poate verifica însăși natura legilor, și nici nu se poate asigura de soliditatea ipotezelor. Matematica poate doar să analizeze relațiile și să verifice, pe baza premiselor, dacă concluziile unui produs matematic sunt coerente și non-contradictorii cu cadrul lui ; dar trebuie să fie clar ca o concluzie valida nu este același lucru cu o concluzie a adevărului.

O concluzie valida înseamnă doar că acea concluzie urmează indiscutabil premiselor ; în comparație cu o concluzie a adevărului, concluzia valida nu necesita ca premisele să decurgă din adevărata natura a lucrurilor. Premisele iluzorii dintr-o structura matematica coerenta pot să producă aceleași rezultate observabile din cauza că un anumit principiu de funcționare poate fi atins printr-o mulțime de mecanisme de funcționare (imaginare sau nu), și astfel, ar trebui să aflam întotdeauna care sunt mecanismele fezabile în cadrul realității cognoscibile și observabile pentru a reduce pe cat de mult posibil premisele iluzorii.

Karl R. Popper scrie în « Prezumții și infirmări », R.P.K., 1969, p.100, citez :

«Ceea ce îi interesează pe fizicieni este (a) cunoașterea formalismului matematic, adică a instrumentului, și (b) aplicațiile lui ; nu le pasa de nimic altceva.»

Aceasta atitudine îndrăzneață este bine reflectata de Max Tegmark, Profesor la MIT, care afirma, citez :

«Susțin o abordare extrema de tipul taci-și-calculează a fizicii, unde se presupune că realitatea fizica exterioara este pur matematica.»

Din nefericire, aceasta scoală de gândire a produs o categorie de oameni de știința kantieni care sunt incapabili să integreze premisele de bun-simț în formalismul lor matematic, pentru că acesta să coincidă cu întreaga realitate fizica, fără să trebuiască să se bazeze pe povesti. O spunem din nou, matematica este un limbaj relațional și ar trebui folosit ca atare, adică, dacă matematica este folosita pentru a descrie natura, atunci premisele conținute de formalismul matematic trebuie să fie reflecții în legătură cu adevărul.

Concepte precum principiul lui Heisenberg, colapsul funcției de undă, fizica lui Schrödinger, tunelul cuantic și crearea materiei, deși sunt construcții matematice folositoare, nu sunt în niciun caz postulate legate de adevăr. Desigur, persoanele refractare vor spune adesea că fizica cuantică este cea mai bine testata teorie creata vreodată de om, care a condus la dezvoltarea majorității instrumentelor high-tech precum : tranzistorul, laserul, energia nucleara, nanotehnologia, scannerul PET, calculatorul cuantic, criptografia cuantică, etc.

Dar, din nou, Godinci nu spune că toate acestea ar fi fost posibile fără fizica cuantică. Ceea ce spunem este că fizica cuantică are o mulțime de constante de ajustare fără sens și pur matematice în ecuațiile ei, pentru a reproduce simplu rezultate în conformitate cu realitățile observabile, oricât de nebunești ar fi aceste postulate.

Lăsând acestea de o parte, trebuie să înțelegeți că există peste 20 de interpretări diferite posibile ale fizicii cuantice, fiecare producând o alta viziune a lumii. Cu toate acestea, există doar un singur univers, și astfel, toate, sau o mare parte a acestor interpretări sunt în mod clar greșite. Din nefericire, în încercarea de a scăpa de principiul cauzalității, reprezentații materialiști ai unei științe lipsite de judecata, au ales cele mai absurde interpretări și ipoteze ca fiind adevăratele reprezentări ale lumii cuantice și sunt exact că părinți bisericii timpurii care erau gata să străbată distante enorme pentru a-și impune părerile. Arderea de viu, având ca acuzație erezia științifica (cum a fost ars Bruno), este doar o chestiune de timp.

Dacă știința ar dori să înțeleagă fizica cuantică din adevăratul unghi de vedere, atunci ar urma indiscutabil tehnologii uimitoare, care nu ar putea apărea altfel. Desigur, totul are un preț; în acest caz, suntem obligați să ne folosim bunul-simț pentru ceea ce a fost creat, adică să ajungem la concluzii de bun-simț, legate de adevăr.

 

Acest text este, de asemenea, disponibil în: Engleză, Olaneză, Franceză, Germană, Italiană, Rusă, Spaniolă